loader image

Selecție studenți pentru participare la Erasmus+ Blended Intensive Program „Discrete Event Simulation”

În atenția studenților din anul 3 studii de licență și anul 1 masterat

În perioada 2-22 octombrie 2024 are loc selecția studenților pentru participare la cursul internațional Erasmus+ Blended Intensive Program ” Discrete Event Simulation ” , organizat în colaborare cu Università del Piemonte Orientale (Italia), Universidad de Zaragoza (Spania) și Université Sorbonne Paris Nord (Franța).

  • Partea online a programului se va desfășura în perioada martie-iunie 2025.
  • Partea onsite va avea loc în perioada 30 iunie – 6 iulie 2025 în Verbania, Italia, pe malul lacului Maggiore, în Villa San Remigio .
  • Programul asigură 4 credite ECTS suplimentare.

Fiecare candidat va pregăti documentele din lista de mai jos. Adeverința P5 va fi furnizată de Secretariat pentru fiecare candidat (fără solicitarea explicită a candidatului).

Documentele vor fi expediate în format PDF, până la data de 22 octombrie 2024, pe adresa: mihaela-hanako.matcovschi@academic.tuiasi.ro

Totodată, dosarul conținând aceste documente va fi depus la d-na Ana-Maria Șoican la Biroul Relații Internaționale din corpul T (parter).

P1. Cerere de participare la concursul de selecție (formular standard – Anexa nr. 2 din regulament)

P2. Curriculum Vitae profesional al candidatului (echivalentul unei pagini Word, font 12, la un rând) – redactat în limba engleză, străină (după caz) – incluzând domiciliul, număr de telefon, adresă de e-mail, situația școlară (MEDII) din liceu și facultate; premii, performanţe (lucrări elaborate la manifestări universitare, sau organizate de companii), etc.

P3. Scrisoare de intenție, sau motivație (echivalentul unei pagini Word, font 12, la un rând, redactată în limba engleză).

P4. Copie după un atestat de cunoaștere a limbii engleze – poate fi un Certificat de competențe lingvistice eliberat de Centrul Linguatek din cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași sau un atestat de susținere a unui test de tip TOEFL, Cambridge, etc.

P5. Adeverința de student cu mediile din anii universitari anteriori (va fi eliberată de Secretariat ulterior trimiterii documentelor P1, P2, P4).

Regulamentul privind organizarea si recunoașterea / echivalarea stagiilor pentru studii și plasamente pentru studenții Erasmus+ Outgoing este disponibil la adresa: https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/11/PO.PRI_.01_E1R3.pdf


Comisia de selecție:

  • Președinte comisie:
    • Prof. dr. ing. Octavian PĂSTRĂVANU
  • Membri comisie:
    • Prof. dr. ing. Mihaela-Hanako MATCOVSCHI
    • Prof. dr. ing. Marius KLOETZER
    • Ana-Maria ŞOICAN