Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost reprezentată de șase tineri la ediția a XIV-a a olimpiadei internaţionale de matematică pentru studenţi „South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students-SEEMOUS 2020”, care s-a desfășurat în perioada 3 – 8 martie 2020, la Universitatea „Aristotel” din Salonic, Grecia, organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe – MASSEE și a Societății de Științe Matematice din Grecia.
Cei șase studenți TUIASI, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, sunt: Stelian Cristian Grecu, Vlad Batalan, Ioan Stanciu, Gabriel Alexandru Scînteie, Robert Daniel Curpăn şi Teodor Aniţoaei. Echipa a avut o comportare remarcabilă, reuşind să obţină două medalii de argint, prin studenţii Cristian Grecu şi Vlad Batalan, şi două medalii de bronz, prin studenţii Ioan Stanciu şi Gabriel Alexandru Scînteie.
Mai multe detalii și poze la adresa: https://www.tuiasi.ro/noutati/rezultate-remarcabile-olimpiada-seemous-2020/