loader image

ACum îți programezi viitorul! Vino să ne cunoști!

În perioada 21-25 aprilie 2018, în intervalul orar 9-17, porțile facultății noastre vor fi deschise pentru grupurile de elevi din clasele IX-XII coordonate de profesori, din toată țara, curioși să afle cum ar putea fi și pentru ei viața de student la Facultatea de Automatică și Calculatoare (ac.tuiasi.ro) în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Activitatea se va derula în cadrul acțiunii comune desfășurate de cinci universități publice din Iași, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, sub sloganul:

„Iașul studenției tale. Porți deschise la universitățile ieșene”

Împreună cu elevii vom experimenta în laboratoarele din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din Iași:

  • Cum auzim și cum simțim imaginile
  • Eu scriu cu ochii. Tu?
  • Despre avataruri și nu numai
  • Acum îți programezi echipa de roboți a viitorului
  • Inteligența artificială – cum și cât gândesc roboții
  • Mașina fără sofer – de la teorie la practică

Se asigură transport gratuit de la Gara Mare din Iași la universitățile din circuit.

Detalii suplimentare se pot obține la http://www.tuiasi.ro/evenimente/iasi-orasul-studentiei-tale-evenimente-TUIASI  sau trimițând un email la adresa decanat@ac.tuiasi.ro unde se primesc cererile de programare a grupurilor până pe data de 18 aprilie 2018.