loader image

Mesajul Decanului transmis cu ocazia anului universitar 2022-2023

Dragi colegi, Dragi studenți,

Sunt onorat să deschid, în calitate de decan, noul an universitar. Deși am mai făcut acest lucru de mai multe ori, sunt copleșit de emoții: este pentru a doua oară când începem în astfel de condiții. Sper ca, indiferent ce vremuri vin peste noi, să rămânem pe val și să nu ne abatem de la motoul nostru: „AC-um îți programezi viitorul”.

Mă adresez în special noilor studenţi, dar și celor din anii mai mari. Mai întâi vă urez Bine Aţi Venit la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași. Cred că intrarea la aceasta facultate este ceea ce v-ați dorit cu adevărat. Sper să descoperiți în cadrele didactice de la noi, partenerii d-voastră în drumul spre realizarea visurilor.

Mi-aș dori să vă așteptați ca această facultate să vă pregătească nu doar pentru ziua de azi, ci mai ales pentru ziua de mâine. Rolul unei universități este acela de a crea oameni pregătiți pentru viitor. D-voastră sunteți viitorul nostru. Viitorul nostru se proiectează peste 10, 15, 20 de ani sau mai mult și nu în prezent. Vă doresc să fiți deschiși spre tehnologii care nu au apărut încă pe piaţă, sau care nu au fost încă concepute.

De altfel, sper că vă puneţi singuri întrebări: De ce aţi venit aici? Ce este un inginer? Ce calităţi trebuie să aibă un inginer? Care vor fi cele mai căutate meserii in viitor? Cum se va schimba piața muncii în următorii ani? Este posibil să ne pregătim astăzi pentru joburile de mâine?

Mulți dintre cei care urmează să intre pe piața muncii ar vrea să primească răspunsuri la aceste întrebări. Din păcate, nimeni nu poate să spună cu exactitate ce ne va rezerva viitorul în materie de joburi. Un fapt este sigur: piața muncii este în permanentă schimbare. Unele studii susțin că 50% din joburi vor dispărea în următorii 10-15 ani, datorită robotizării, inteligentei artificiale, etc. În locul lor vor apărea joburi care acum nu există.

Așadar, cum știm care vor fi joburile din viitor? Pentru ce domenii de lucru să se pregătească tinerii? Unele dintre joburile de astăzi se vor găsi, desigur, și în piața muncii din viitor, însă vor fi adaptate noilor cerințe, în funcție de context. Unele meserii se vor transforma în altele cu totul noi sau vor dispărea total. Există câteva domenii care pot oferi joburi sigure în anii următori, indiferent de modul în care se va mișca piața: tehnologie, sănătate,  energie alternativă, drept internațional, editori de conținut (online, bloguri, publicații, etc.), marketing, analist financiar, etc. În toate aceste domenii este nevoie de specialiști care să poată utiliza tehnologiile care apar.

Referitor la domeniul tehnologic, gândiți-vă la toate tehnologiile care nu existau în urmă cu decenii sau în urmă cu un an, la tehnologiile pe care nici nu ni le imaginam.

Calculatoarele și smartphone-urile au schimbat dramatic felul în care comunicăm și vor continua să o facă. Unii analiști spun că pe măsură ce tehnologia se dezvoltă,  inteligenţa artificială va înlocui destul de rapid programatorii. De altfel, atâta timp cât un programator nu realizează nimic creativ ci scrie cod după specificaţii, este de fapt un compilator uman şi acesta poate fi înlocuit foarte uşor cu ajutorul inteligenţei artificiale. Vor rămâne totuși profesioniștii în IT, precum unii programatori, specialiștii în securitate cibernetică, administratorii de infrastructura IT, designerii grafici, etc.

Cei care vor să lucreze în aceste domenii și să rămână competitivi, trebuie să aibă gândire analitică, însă trebuie să fie și creativi pentru a găsi cele mai bune soluții. De asemenea, odată ce au ales o anumită specializare, trebuie să fie pregătiți să investească în ei, să învețe permanent, să țină pasul cu schimbările. De altfel, cred că facultatea nu este altceva decât fundamentul evoluţiei voastre viitoare.

De ce v-am spus asta? În dezvoltarea dumneavoastră să nu urmăriţi doar competenţele strict profesionale, ci să aveţi grijă să le completaţi cu competenţe transdisciplinare. Ultimele vă stimulează creativitatea şi vă pot feri de însingurarea unui inginer în IT, care vă poate face să trăiţi într-o altă lume, o lume virtuală, numai a dumneavoastră şi a calculatorului.

Cu convingerea că cei care au intrat la facultatea noastră „AC-um îşi programează viitorul”, închei parafrazându-l pe Steve Jobs: rămâneţi flămânzi de cunoaştere, rămâneţi naivi, rămâneţi inocenţi!

Vă doresc mult succes în anul universitar 2022-2023.

                             prof. dr. ing. Vasile Manta

                             Decan, Facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași